Comportamentul vizavi de un pacient suferind de boala Alzheimer

Nu tratați bolnavul ca pe un copil!

Nu tratați bolnavul ca pe un copil!

Îngrijirea unui bolnav de demență Alzheimer cuprinde o serie de cunoștințe ale afectărilor de comportament si ale reacțiilor, acestea permițând analiza și înțelegerea cauzelor tulburărilor. Cunoștințele și recomandările ce urmează sunt experimentate zilnic și cu succes de îngrijitori profesioniști ale pacienților atinși de această maladie.

Principii general valabile

Nu tratați bolnavul ca pe un copil!

Nu e un copil, ci un individ cu dificultăți de memorie, dar cu un statut familial si profesional de care își amintește încă bine. Bolnavul are cu siguranță deficite, dar este o persoană cu o istorie de viață unică ce merită cu îndreptățire respect în orice circumstanță.

Amintiți-vă că bolnavul rămâne sensibil la ambient!

Deși își pierde funcțiile intelectuale, îi rămân nealterate cele operaționale și, mai ales, e perfect capabil să perceapă „climatul” stabilit între el și ceilalți indivizi. Agresivitatea determină agresivitate, și invers, calmul determină calm. Toate cărțile se joacă pe emoțional. Datorită tulburărilor intelectuale, bolnavul nu mai poate analiza partea abstractă a evenimentelor, nici nu se poate proteja în discursul cu interlocutorii. În schimb, comunicarea se bazează pe perceperea emoțiilor, pe mimică, climatul tensional, tonul vocii… Un lucru vesel spus cu o mimă tristă va fi perceput ca un lucru trist, întrucât bolnavul judecă mimica și nu conținutul…

Fiți sigur că bolnavul nu ține cu tot dinadinsul să vă deranjeze!

Demența Alzheimer alterează progresiv diferite funcții cerebrale (nu doar memoria pacientului), lucru care explică imposibilitatea în timp de a realiza lucruri alteori posibile, pierderea supleței intelectuale antrenând și dificultatea de a se adapta la situații de viață și conduită noi.

Gândiți-vă că stresul este un destabilizator major!

Emoția și stresul, în special în partea de debut a demenței Alzheimer, pot descuraja important bolnavul. Există tulburări de comportament direct legate de boală, însă există și altele, importante, datorate reacțiilor legate de incapacitatea de înțelegere a ce i s-a spus sau ce i s-a cerut bolnavului. Bolnavul fie nu înțelege cuvintele pronunțate, logica acestora, fie nu execută acțiunile ce i se cer fiindcă le-a uitat. Afecțiunea, dragostea și încurajările sunt percepute mult timp în evoluția bolii, de aceea e de dorit ca ele să persiste cât de mult timp posibil!

Acordați timp bolnavului în a face lucruri!

Îmbătrânirea are deja ca efect încetinirea funcțiilor intelectuale și motorii, cu atât mai mult maladia Alzheimer. Nu întreprindeți nimic dacă nu există timp pentru acțiune. Luați-vă timp și dați timp pacientului, lăsați-vă ghidat de viteza lui, respectați-i limitele și constrângerile! Dacă sunteți grăbit, bolnavul va simți acest lucru și se va inhiba.

Evitați situațiile de eșec!

Eșecurile sunt ocazii excelente pentru mustrări de conștiință și răni narcisiste. Nimeni nu îndrăgește eșecul și cu înaintarea în vârstă, o anume indiferență afectivă și o atitudine detașată permit protecția împotriva efectelor acestuia. Pacientul atins de demență Alzheimer, fragil intelectual, are tendința de subestimare a sinelui și este destabilizat: eșecurile repetate îl fac anxios. În aceste condiții riscă să se închidă în sine într-o atitudine indiferentă, evitând acțiunile și contactele ce au produs eșecul. E important să îl faceți părtaș la acțiune pentru cât de mult timp posibil; performanța nu contează! Bolnavul trăiește în prezent, neputându-se proteja pentru viitor, căci nu mai are memorie în acest sens.

În sfârșit: protejați-vă!

Sunteți soțul / soția sau îngrijitorul familial, vă faceți datoria având grijă de acest bolnav. O faceți din dragoste, însă există limite ale angajamentului dumneavoastră. Nu vă puneți în pericol sănătatea, epuizându-vă sau deprimându-vă! Comportamentul bolnavului se modifică în căminele de bătrâni datorită relațiilor cu mai mulți îngrijitori. Acasă însă, nu există rotații, o greutate în plus considerabilă și permanentă suferită de îngrijitor. Cereți ajutorul, nu vă culpabilizați dacă aveți nevoie de odihnă, dacă vă permiteți câteva zile de odihnă. Este normal și chiar de dorit dacă vreți să oferiți dragoste și ajutor pe cât de mult este posibil.

Posted in Blog, Sfaturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *